Suzuki, partener cultural de mobilitate

Conectăm oameni și culturi prin parteneriatul cultural de mobilitate cu Opera Națională București

De-a lungul decadelor, Opera Națională București, instituție cu o istorie bogată și prestigioasă a rămas un simbol al excepționalului artistic și al pasiunii pentru muzica lirică. Cu un patrimoniu cultural remarcabil, Opera Națională București continuă să inspire și să aducă bucurie iubitorilor de artă.   

Suntem bucuroși să anunțăm un parteneriat cultural deosebit încheiat cu Opera Națională București. Prin acest parteneriat, Suzuki își manifestă susținerea proiectelor culturale de înaltă calitate și față de promovarea artei și a valorilor culturale în comunitatea românească. Este o onoare pentru Suzuki să devină partenerul cultural de mobilitate al Operei Naționale București și să contribuie la frumusețea și rafinamentul evenimentelor artistice de excepție.   

Despre această colaborare, Nicoleta Gerea, Manager general Suzuki România spune: "Suntem deosebit de încântați să fim alături de Opera Națională București în această călătorie culturală. Suzuki împărtășește cu Opera Națională București aceeași pasiune pentru excelență și inovație, iar acest parteneriat reprezintă un pas important în sprijinirea culturii și a artei în România."

La rândul său, Daniel Jinga, managerul general al Operei Naționale București, afirmă: "Ne bucurăm să avem alături un partener precum Suzuki, care împărtășește cu noi aceeași viziune și dedicație pentru excelență. Suntem convinși că acest parteneriat va aduce un suflu nou evenimentelor noastre culturale și va contribui la consolidarea prestigiului Operei Naționale București." 

Opera Națională București și Suzuki speră să împărtășească momente de excepție și să creeze împreună o experiență culturală remarcabilă pentru publicul iubitor de artă. Această colaborare reprezintă un pas important în susținerea și promovarea artei și culturii în comunitatea românească.