Suzuki România și Fundația Metropolis – un parteneriat pentru mobilitate care transformă vieți și comunități!

Suzuki România s-a alăturat inițiativei „Spitale Publice din Bani Privați” a Fundației Metropolis, lansând un nou parteneriat care pune mobilitatea în slujba binelui.

În acest moment, contribuim activ la eforturile Fundației Metropolis de a asigura accesul la servicii medicale moderne pentru mii de pacienți din întreaga țară și la îmbunătățirea condițiilor lor de tratament. Câteva exemple sunt lucrările de la Institutul Clinic Fundeni, Spitalului Universitar București, Spitalul Clinic de Copii Prof. Dr. Victor Gomoiu, Clinica de Obstetrică-Ginecologie “Dominic Stanca” sau inițiativa de construire a celui mai mare spital de psihiatrie pediatrică din țară, în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia.

Ca parte a acestui efort, o flota de 7 vehicule Suzuki, modelele S-Cross și Vitara, a fost pusă la dispoziția echipelor de teren ale Fundației, fiind astfel rezolvate problemele ce țin de transportul și logistica acestora.

“Suntem întotdeauna alături de cei care, prin eforturile lor vor să facă România mai bună. Prin acest parteneriat, ne unim forțele cu Autonet și Fundația Metropolis pentru a aduce schimbări pozitive în sistemul de sănătate publică din România. Împreună, putem induce o diferență reală și durabilă în viețile celor care au nevoie cel mai mult de ajutorul nostru, acționând strategic, în zona noastră de competențe.”, a declarat Nicoleta Gerea, General Manager al Suzuki România.

“Colaborarea cu Suzuki România și Autonet reprezintă un pas important în îmbunătățirea accesului la tratamente medicale pentru cei care au nevoie. Suntem încântați să avem un partener dedicat, care înțelege importanța mobilității în asigurarea serviciilor esențiale pentru pacienți, dar și să vedem că din ce în ce mai multe companii se alături inițiativei noastre. Împreună #FACEM!”, a declarat Codin Maticiuc, Președinte Fundația Metropolis și fondator Spitale Publice din Bani Privați.

Pentru noi, fiecare drum parcurs, fiecare proiect, fiecare spital renovat reprezintă o nouă oportunitate de a ajuta comunitățile din România să crească sănătos, în spiritul valorilor noastre comune, al responsabilității și solidarității sociale.