eVITARA masina anului

eVITARA câștigă premiul special „Mașina Anului 2026 RJC”

Noul Suzuki eVITARA, primul SUV cu propulsie electrica al marcii la nivel global, a fost distins de jurnaliștii și cercetătorii din Japonia pentru designul său versatil și tehnologia avansată.   

Suzuki Motor Corporation anunță cu mândrie că noul său model electric (BEV), eVITARA, a fost recompensat cu prestigiosul Premiu Special „Mașina Anului 2026 RJC”. Distincția este acordată de NPO Automotive Researchers’ and Journalists’ Conference of Japan (RJC), o organizație de prestigiu în industria auto niponă.

Un SUV versatil pentru o lume în mișcare 

eVITARA este primul model electric Suzuki, de o importanta strategica la nivel global,  prezentat in premiera mondiala la Milano, Italia, în noiembrie 2024, și expus ulterior la Bharat Mobility Global Expo 2025 din India, în ianuarie 2025. 

Creat in spiritul conceptului de „Emotional Versatile Cruiser”, noul SUV electric redefinește standardele. 

Design: Îmbină elementele robuste și puterea unui SUV tradițional cu aspectul futurist și tehnologia avansată specifice unui vehicul electric. 

Performanță: Sistemul de propulsie BEV asigură o experiență de condus agilă, precisă și dinamică.  Capabilități: Este echipat cu sistemul electric 4WD „ALLGRIP-e”, oferind nu doar capacități off-road excelente, ci și performanțe puternice pe orice tip de carosabil. 

Platformă: Beneficiază de noua platformă „HEARTECT-e”, dezvoltată specific pentru vehiculele electrice cu baterii.

Decizia RJC: Recunoașterea Versatilității Globale 

Juriul RJC a acordat Premiul Special eVITARA pentru următoarele calități excepționale:   „Primul BEV al Suzuki, care reunește tehnologii avansate din toată Asia și este produs în cea mai recentă fabrică din India. Este un model global destinat lansării în peste 100 de țări și regiuni, în acelasi timp însă se remarcă și printr-o dimensiune a caroseriei și specificații 4WD care permit gestionarea excelentă a condițiilor de drum diverse și zonele înzăpezite din Japonia, reprezentând astfel un autovehicul  ușor de utilizat de către oricine.”   

Toshihiro Suzuki, Director Reprezentativ și Președinte al Suzuki Motor Corporation, a declarat:  „Suntem încântați că eVITARA a fost selectat pentru Premiul Special «Mașina Anului 2026 RJC”. eVITARA este primul nostru SUV electric care va fi introdus ca model global în peste 100 de piețe. Vom folosi acest premiu ca o oportunitate pentru a ne strădui să facem din eVITARA o mașină care să fie și mai apreciată și iubită de clienții din întreaga lume.”

eVITARA câștigă premiul special „Mașina Anului 2026 RJC”